Mai merge lumea la teatru?
Cei mai sceptici spun că arta teatrală e o ruină. Cei optimiști, în schimb, dar și „insiderii” – așa cum este și partenerul nostru de dialog din acest interviu – susțin teatrul e din ce în ce mai popular, iar asta se poate vedea în cifre: spectacole tot mai multe, săli tot mai pline, venituri tot mai consistente!
Subiectul la care toată lumea împărtășește o opinie comună este sprijinul de care se bucură îndeosebi antreprenoriatul teatral independent din partea statului, în contextul în care teatrul reprezintă un serviciu de utilitate publică, iar parte din taxele colectate de guvern de la cetățeni merită investite un pic mai inteligent în produse culturale.
Octavian Strunilă nu așteaptă, însă, fonduri guvernamentale, care oricum se duc către instituțiile teatrale de stat, ci a ales să facă totul singur.
Anamaria Greu:
Cum e relația voastră cu autoritățile? Mă refer la Ministerul Culturii, de exemplu. Funcționează? E ok? Vă ajută?
Octavian Strunilă:
Nu, eu nu am apelat până în acest moment la absolut nimic pentru acest business. Din zona de stat, nu ne-a ajutat nimeni cu nimic.
Anamaria Greu:
Nu există subvenții sau reduceri? De exemplu, ar putea să existe un fond de garantare special dedicat pentru zona voastră. Adică atunci când te duci la bancă, cum e IMM Invest, să fie un fond în care statul garantează pentru voi, astfel încât să ai acces la creditare și banca să fie sigură. Înțelegi?
Octavian Strunilă:
Ar trebui, dar e o industrie foarte mică. Gândește-te că eu pot să număr pe degetele de la o mână antreprenorii care fac ce fac eu în România. Nu există. Pentru că e… Păi, tu faci asta din pasiune, adică… E nevoie de multe lucruri pe care nu le poți avea toate împreună.
Adică trebuie să fii și scenarist, și regizor, și producător, care să se înțeleagă între ei și să se accepte. La un moment dat, toți acești trei pierd, dar merge business-ul. După o perioadă, câștigă și ei, dar la început e greu.
Octavian Strunilă este profesionistul perfect pe model românesc.
Este actor, regizor, scenarist, producător și… antreprenor! Nu că și-ar fi dorit să devină omul bun la toate, dar asta i-au impus vremurile. Iar Strunilă nu s-a pierdut cu firea, ci s-a adaptat perect.
Octavian conduce Teatrul Metronom – un teatru privat şi itinerant care are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti contemporane.
Acum a venit vara, iar teatrul a intrat în competiție directă cu terasele. Drept urmare, am profitat de un moment de respiro și l-am invitat pe Octavian Strunilă la podcastul nostru – Bani la Greu, să ne vorbească despre:
- Cum se face business în industria de teatru
- Cum cicula banii în industria teatrului
- Când și cât profit generează un spectacol de teatru
- Dar și cum se desfășoară relația teatrelor private cu instituțiile statului din domeniul culturii
Iar Strunilă nu a dezamăgit, oferindu-ne o perspectivă sinceră și clară despre cum funcționează acest segment cultural în România, care sunt limitele, dar și oportunitățile lui.
Te invit să vizionezi ultimul episod Bani la Greu, cu Octavian Strunilă:
Primele detalii, o comparație cuprinzătoare despre:
Industria autohtonă de teatru vs. marile scene ale lumii
Mi se pare că e o industrie cu foarte mult loc de creștere în România. Dacă ne uităm la alte piețe – Marea Britanie, unde plouă, America – acolo e o industrie foarte bănoasă. Se fac foarte mulți bani. Dar cum am putea noi să ajungem la nivelul ăla? Nu putem. Există o limită. O limită de sus, teritorială, în primul rând. Dacă vorbim de teatru, tu nu poți să faci un musical ca cele din Londra.
Octavian Strunilă:
În Londra, când faci un musical, timp de 10–18 ani îți vin spectatori din întreaga lume. Eu am fost și am văzut Mizerabilii la Londra, cu copiii. Nu vine nimeni născut în Londra să vadă Mizerabilii. Asta ține de granițe și de limbă la noi. Și de cultura acestui obicei.
Ai făcut un musical (n.r. în România)? E foarte costisitor. Implică dansatori, actori care cântă, decoruri sofisticate, pentru că un musical trebuie să arate bine. Implică tot felul de șmecherii tehnice. Toate acestea funcționează, iar în sală ai niște plătitori. Dacă nu este la o operetă sau la operă, unde vin banii de la stat, tu trebuie să te autofinanțezi.
Asta e posibil la Londra, în America pe Broadway, dar nu și în România. Pentru că tu ar trebui să ai în sală plătitori de bilete. Eu vând biletul cu 120–130 lei. Pentru un musical, ar trebui să-l vinzi cu 450 lei și să ai 700–800 de oameni în sală. Dar nu ai asta.
În București, dacă ai 10 reprezentații sold-out, ești norocos. Dar la banii ăștia, cât timp crezi că o să fie sold-out?
Dacă vrei să faci un spectacol la un teatru din București, tu, ca director, ai un buget de la Minister sau Primărie și alegi un text, un regizor și niște actori. Actorii sunt angajați, nu îi plătești tu, ei iau salariu lunar. Regizorul poate fi angajat sau colaborator. Banii vin. Chiar și pentru mai multe reprezentații – în cazul Operei, de exemplu. Asta e la stat, nu la privat.
Anamaria Greu:
Pentru că nu sunt bani?
Octavian Strunilă:
Nu pentru că nu sunt bani. Ci pentru că nu există un val de spectatori care să se schimbe constant. Londra e capitala musical-urilor pentru că acolo vin mereu spectatori, de toate vârstele, din toată lumea. Ajută și limba – e engleză, deci internațională.
Acolo investești în decor, faci distribuții, creezi dubluri pentru fiecare rol, actorii îmbătrânesc și vin alții noi, și joci același musical timp de 10–18 ani. De la ora 5.00 și de la ora 8.00. Și ai public la ambele reprezentații.
Asta nu poți face în București. Joci de la 5.00 și de la 8.00 timp de trei săptămâni, și gata. Nu mai ai spectatori. Și să mai și cumpere bilet… Poate o să ajungem și noi acolo. Dar nu cred că trebuie să ajungem acolo neapărat.
Anamaria Greu:
Eu cred totuși că statul ar putea să facă mai mult în zona asta de promovare a culturii.
Octavian Strunilă:
Statul face, dar nu intru în detalii. E nevoie de cineva foarte smart, care să înțeleagă industria. Dacă nu o înțeleg, nu au cum s-o ajute.
TVA-ul în cultură – o problemă pentru teatrele mici
Ne-au băgat în aceeași oală cu festivalurile mari. Suntem toți organizatori de evenimente culturale. Dar un festival are zeci sau sute de mii de oameni care beau bere și așa mai departe – și au TVA 9%. Iar noi vindem teatru.
Anamaria Greu:
TVA-ul cât e la voi?
Octavian Strunilă:
9%. Și vă spun de ce contează.
În industria mea, acești 9% sunt simțiți direct de spectatori. De ce? Pentru că, la un bilet de 100 de lei, 9% înseamnă bani pe care eu nu-i deduc.
Tot ce plătesc sunt cheltuieli fără TVA. Sălile nu au TVA. Eu închiriez sălile de la stat. TVA-ul ăsta intră și iese. Nu mă ajută. E suportat de spectator. Plătește cu 9% mai mult.
Înainte era 5%. Acum e 9%. Asta e o neînțelegere din partea statului. Ne-au băgat în aceeași oală cu festivalurile mari. Suntem toți organizatori de evenimente culturale. Dar un festival are zeci sau sute de mii de oameni care beau bere și așa mai departe – și au TVA 9%. Iar noi vindem teatru.
La francezi, de exemplu, există TVA de 20% pentru anumite tipuri de teatru – cu scene erotice sau pornografice. La teatrele mici, până la un anumit număr de spectatori, TVA-ul e 6%. La altele, unde nu există bar în foaier, e 2,5%. TVA-ul poate crește până la 20%.
Dar în România, ne bagi pe toți în aceeași oală. Noi vindem doar bilete la teatru. Nu vindem tricouri, nu avem bar. Doar bilete. Și ne pui lângă cei care vând concerte, festivaluri pe plajă, la Cluj, la mare, cu alcool, consum mare, etc.
Pe cine ajuți? Pe noi nu. Ne încurci. Crește prețul biletului, se îngreunează accesul tinerilor, mai ales în orașele fără teatru.
Una dintre devizele noastre este să ducem teatrul acolo unde nu există: Reghin, Dorohoi, Oltenița, orașe mici. Pentru că există public acolo. Dar dacă îi încarci cu 9% gratuit…
Interviul cu Octavian Strunilă scoate în evidență vulnerabilitățile antreprenoriatului cultural independent în România. Deși există potențial și public interesat, fără o viziune strategică și o implicare reală din partea statului, teatrul independent rămâne va continua să facă performanță, dar va rămâne limitat de o piață insuficient de dezvoltată și de un climat fiscal care nu ține cont de nevoile reale ale acestei industrii.
Te invit să vizionezi ultimul episod Bani la Greu, cu Octavian Strunilă, AICI.
Bani la Greu este un podcast de finanțare inteligentă găzduit de Anamaria Greu, CEO & Founder iFink! Finance – Primul Hub de Finanțare Inteligentă. Abonează-te la canalul de youtube pentru a viziona podcastul!
