Consiliul Concurenței a anunțat sancționarea a 10 bănci pentru presupuse practici anticoncurențiale legate de modul de funcționare a pieței monetare interbancare și de procesul de stabilire a indicelui ROBOR.
Valoarea totală a amenzilor depășește 700 de milioane de euro, cea mai mare sancțiune dată din istoria Consiliului Concurenței.
Amploarea sancțiunii a generat numeroase întrebări și interpretări în spațiul public, de aceea, înainte de orice, trebuie făcută o precizare esențială: ceea ce urmează reprezintă o explicație a acuzațiilor formulate de Consiliul Concurenței, nu o concluzie definitivă privind existența unei manipulări a ROBOR.
În acest moment nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să confirme concluziile autorității de concurență.
Tocmai de aceea, înainte de a trage concluzii despre cine are dreptate și cine nu, merită să înțelegem exact care sunt acuzațiile formulate și ce susține, în concret, Consiliul Concurenței că s-ar fi întâmplat. Pentru că, dincolo de titlurile spectaculoase despre „manipularea ROBOR”, mecanismul descris de autoritate este mult mai tehnic și mai nuanțat decât ar putea părea la prima vedere.
Cu toate acestea, amploarea amenzilor și impactul pe care ROBOR l-a avut timp de ani de zile asupra ratelor plătite de milioane de români au readus în prim-plan o întrebare simplă: ce susține, de fapt, Consiliul Concurenței că s-ar fi întâmplat?
Pentru a înțelege acuzațiile, este util să răspundem la câteva întrebări esențiale.
Ce este ROBOR?
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile sunt dispuse să se împrumute între ele pe piața interbancară. Indicele nu este stabilit de o singură instituție, și nici de BNR.
El rezultă din cotațiile transmise zilnic de un grup de 10 bănci participante la așa-numitul „panel ROBOR”. Fiecare dintre aceste bănci transmite nivelul dobânzii la care este dispusă să acorde împrumuturi celorlalte 9 bănci, iar din media acestor cotații se calculează valoarea indicelui.
În mod ideal, fiecare bancă transmite propria evaluare, în mod independent, fără a cunoaște sau influența deciziile concurenților.
În acest context, a doua întrebare decurge natural:
S-au întâlnit băncile în secret și au decis că „mâine ROBOR va fi 8%”, între două sacrificii de miei și un dans ocult?
Răspuns: Nu.
De fapt, din informațiile publice disponibile, Consiliul Concurenței nu susține că băncile au convenit explicit asupra unui anumit nivel al ROBOR.
În schimb, acuzația este că băncile din panel și-ar fi coordonat comportamentul prin schimburi de informații sensibile privind cotațiile pe care urmau să le transmită.
Cu alte cuvinte, problema nu ar fi fost existența unor valori identice convenite în prealabil, ci faptul că băncile nu și-ar mai fi formulat independent cotațiile.
Cum ar fi funcționat presupusa înțelegere de manipulare a Indicelui ROBOR?
Imaginați-vă că există 5 bănci participante la fixing:
- Banca A consideră că dobânda corectă este 5,00%;
- Banca B consideră că este 5,10%;
- Banca C consideră că este 4,90%;
- Banca D consideră că este 5,05%;
- Banca E consideră că este 4,95%.
Dacă fiecare transmite independent propria estimare, indicele rezultat va reflecta cât mai fidel percepția pieței. Așadar, în cazul de față, ROBOR va fi 5%.
Acum să presupunem că, înainte de transmiterea cotațiilor, dealerii sau trezorierii băncilor discută între ei și află că majoritatea intenționează să trimită niveluri mai ridicate.
În acest caz, banca care inițial ar fi trimis 4,90%, ar putea decide să transmită și ea 5,20%, nu pentru că situația sa de lichiditate s-a schimbat, ci pentru că a aflat deja intențiile concurenților.
Ei bine, aici ar fi problema invocată de Consiliul Concurenței:
Băncile nu s-ar fi înțeles concret la o cifră exactă, însă și-ar fi influențat deciziile în sensul fixării dobânzii de referință la un nivel mai sus decât estimarea făcută inițial.
În acest fel, ar fi dispărut independența și incertitudinea care ar trebui să existe între competitori pentru că, dacă fiecare competitor știe dinainte ce vor face ceilalți, concurența devine mai slabă chiar și fără un acord formal.
Ok, însă:
A fost demonstrată o creștere artificială a ROBOR?
Nu.
Nu au fost prezentate public calcule care să arate cu exactitate că ROBOR a fost majorat cu un anumit număr de puncte procentuale într-o anumită perioadă și nici o estimare oficială a impactului concret asupra ratelor plătite de debitori.
Din informațiile publice disponibile, obiectul acuzației formulate de Consiliul Concurenței pare să se concentreze în principal asupra schimbului de informații și al coordonării comportamentului.
Această distincție este esențială.
Una este să demonstrezi că participanții au comunicat între ei într-un mod considerat incompatibil cu regulile concurenței, alta este să demonstrezi că aceste comunicări au produs efectiv o majorare măsurabilă a ROBOR și, implicit, a costurilor suportate de clienți.
Cu toate acestea, decizia Consiliului a fost clară și fermă.
Cum se apără băncile?
Băncile resping acuzațiile și susțin că activitatea pieței interbancare este una puternic reglementată și supravegheată.
Argumentul central al acestora este că participanții la piață trebuie să comunice și să înțeleagă condițiile de lichiditate existente pentru ca piața monetară să funcționeze eficient.
Este amenda de 700.000.000 de euro o decizie definitivă și irevocabilă?
Răspuns: Nu.
Cel mai probabil, urmează ani de litigii.
Băncile vor contesta decizia în instanță, iar instanța va analiza atât legalitatea investigației, cât și temeinicia concluziilor la care a ajuns Consiliul Concurenței.
Abia după finalizarea acestor proceduri se va putea spune cu un grad ridicat de certitudine dacă autoritatea a demonstrat existența unei încălcări a regulilor concurenței și în ce măsură concluziile sale rezistă controlului judecătoresc.
Până atunci, este important ca dezbaterea publică să rămână una echilibrată.
Și, totuși…
Au plătit clienții cu credite calculate la ROBOR rate mai mari?
Aceasta este, probabil, întrebarea care interesează cel mai mult publicul.
În acest moment, însă, răspunsul juridic la această întrebare este departe de a fi clar.
Decizia Consiliului Concurenței nu stabilește automat că fiecare creștere a ROBOR din perioada investigată a fost artificială și nici că fiecare debitor a suferit un prejudiciu cuantificabil.
Mai mult, simpla existență a unei sancțiuni pentru încălcarea regulilor concurenței nu înseamnă automat că orice persoană afectată poate calcula imediat o sumă de recuperat.
Pentru eventualele acțiuni în despăgubire ar trebui demonstrat nu doar faptul încălcării regulilor concurenței, ci și existența unui prejudiciu concret, precum și legătura directă dintre comportamentul sancționat și costurile suplimentare suportate de fiecare reclamant.
Până atunci, singura concluzie prudentă este că ne aflăm în fața unei acuzații extrem de serioase, contestate ferm de băncile vizate și care urmează să fie supusă controlului judiciar.
De aceea, mai mult decât orice, cazul ROBOR rămâne astăzi o dezbatere despre limitele concurenței pe piața financiară și despre modul în care trebuie interpretate relațiile dintre participanții la o piață puternic reglementată, nu o concluzie definitivă despre existența unei manipulări a indicelui.
